
25 Iulie, 2026, 19:00
!t – a space for it
Artista sonoră australiană Brigitte Hart se află la Timișoara între 14 și 28 iulie, în cadrul unei noi coproducții internaționale SIMULTAN dezvoltate împreună cu IKLECTIK din Londra.
Noua colaborare o aduce la Timișoara pe Brigitte Hart, artistă sonoră australiană stabilită la Londra. Brigitte lucrează cu performance, instalație, înregistrări de teren, voce, obiecte găsite și materiale de arhivă. Practica sa explorează relațiile dintre istorii și ecologii, cu un interes special pentru râuri urbane și căi navigabile, pentru mediile lor în schimbare și pentru felul în care aceste spații pot fi reimaginate prin sunet.
În timpul rezidenței de la Timișoara, artista va porni de la direcțiile Rivers, Relics, Radiation, urmărind posibile legături între apă, lumină, relicve radio și urme tehnologice din oraș și din împrejurimi. Cercetarea va include înregistrări de sunet și explorări în teren, cu atenție la materialele, obiectele și infrastructurile care pot deveni puncte de plecare pentru o lucrare sonoră. În această etapă a rezidenței, Brigitte va lucra în colaborare cu Dorian Bolca, artist local a cărui practică se află la intersecția dintre luminotehnică în artele spectacolului, light art și experiment vizual.
Prezentarea din 25 iulie va deschide publicului acest proces de lucru aflat în desfășurare: cum se construiește o cercetare sonoră, ce poate deveni material de ascultare și cum pot fi puse în relație istoriile locurilor cu ecologiile lor sonore.
Rezultatele cercetării dezvoltate la Timișoara vor fi prezentate în 2027 în cadrul SIMULTAN Festival și la IKLECTIK, în Londra.
IKLECTIK este o organizație londoneză dedicată practicilor sonore experimentale, performance-ului interdisciplinar și formelor artistice care nu se încadrează ușor în categorii. Fondată în 2014, IKLECTIK a devenit un punct de întâlnire pentru artiști, cercetători și public, susținând proiecte în care sunetul devine spațiu, performance-ul se extinde în mediul înconjurător, iar ascultarea este tratată ca experiență fizică, critică și colectivă.
Întâlnirea face parte din programul de coproducții SIMULTAN 2026–2027, dezvoltat împreună cu organizații locale și internaționale active în zona artei media, sunetului și tehnologiei.
Între mai și noiembrie, artiști cu practici diferite vor lucra la Timișoara în cadrul unor rezidențe si vor dezvolta proiecte pornind de la specificități locale sau cercetări anterioare. Fiecare colaborare deschide un proces de lucru specific, ale căror rezultate vor fi prezentate în cadrul SIMULTAN Festival 2027, urmând ca lucrările să circule prin rețeaua partenerilor.
SIMULTAN Festival 21 — Against Resolution: Unfinished Thinking Undisciplined Art va avea loc la Timișoara între 24 și 27 septembrie 2026, cu programe colaterale extinse până în 4 octombrie, în spațiile MX – Muzeul Corneliu Mikloși.
SIMULTAN 2026–2027 este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Parteneri: obsolete studio, Werktank, IKLECTIK, Aksioma, Plan Zero, SEMI SILENT, Fundația DALA, Colonia Pictorilor, The Secret Garden, Cărturești, Ecluze pe Bega, Rezidența9, Goethe-Institut, Institutul Francez din România, Ars Electronica, Forumul Cultural Austriac, Ministerul austriac al Afacerilor Europene și Internaționale.
Parteneri media: Revista Arta, Teletext, Scena9, RFI România, Revista Sunete, Zile și Nopți, Arhiva de sunet, Best of Timișoara, RRC, STPT.