header-simple
singular

SIMULTAN FESTIVAL 2021 – opening

SIMULTAN FESTIVAL XVI.

11 – 19 septembrie 2021- MultipleXity

A 16-a ediție a Festivalului SIMULTAN va avea loc în perioada 11-19 septembrie 2021, având ca temă centrală  Starea Instabilă a Lucrurilor.

Viaţa, aşa cum o ştiam, se schimbă radical şi probabil se va așeza cândva într-o formă diferită, oferind un bun prilej de a ne testa şi dezvolta capacitatea de adaptare la realitate.

Este important să înţelegem nu doar ceea ce se întâmplă, dar şi care este potenţialul acestei transformări a lumii în urma acestei crize. Cel mai greu este să tolerăm incertitudinea şi necunoscutul într-o lume în care am ajuns să credem că deținem controlul, însă natura ne demonstrează contrariul. A învăţa să tolerăm nesiguranţa şi necunoscutul ne readuce mai aproape de condiţia noastră umană, fragilă şi precară cum este ea, iar semnul este, poate, să redevenim umani, adică să ne dăm voie să fim şi vulnerabili, fragili, dependenţi unii de ceilalţi. Este un moment de a privi în viitor și de a ne imagina cum vrem să arate viața noastră de acum înainte.

Fostele ateliere şi depouri de tramvaie S.T.P.T., parte din patrimoniul industrial al oraşului Timișoara (viitorul centru pentru artă, tehnologie şi experiment MultipleXity), vor găzdui cele nouă zile de festival. Istoria locului şi atmosfera sa vor face parte din ediția de anul acesta, alături de o serie de expoziții, instalații, proiecții de artă video, live performance-uri audiovizuale dar și prezentări și workshop-uri.

Deschiderea festivalului va avea loc sâmbătă, 11 septembrie, începând cu ora 16:00 iar programul complet poate fi consultat aici.

Secțiunea de performance-uri live aduce la Timișoara o pleiadă de artiști interdisciplinari, activi în zona experimentală. Proiectul audio-vizual INspirals al artistului Alberto Novello a.k.a Jestern se inspiră din fauna spațială profundă: stele binare, galaxii lenticulare, quasare și găuri negre iar sunetul este același semnal care compune și imaginile. Duo-ul Paradise Now (Philippe Franck) & Régis Cotentin va prezenta Sonic Dreams, un performance audio-vizual ce oferă o călătorie transonică și cinematică prin atmosfere vaporoase și învăluitoare, punctate de fragmente poetice de post-cântece sensibile. Comoara pe care o cauți este într-o altă prăjitură este un documentar-eseu, în care regizorul vienez Johannes Gierlinger se ocupă de rezistență – fie ea politică sau în sine, în legătură cu senzația mereu evazivă de fericire. Versiunea prezentată în festival este o recompunere al filmului însoțită de coloană sonore live, realizată de muzicienii Peter Kutin, Lukas König, Karolina Preuschl și Isabella Forciniti. Thomas Ankersmit combină detalii sonore complicate și energie electrică brută, cu o experiență de sunet foarte fizică și spațială. Proiectul audio-vizual The Island este o experiență senzorială, asociativă și electrizantă, inspirată de o serie de povești de insule și văi destinate a fi scufundate de construcția unui baraj hidroelectric, provocând răsturnări profunde umane și geografice, o colaborare între compozitorul Franck Vigroux și artistul video Kurt d’Haeseleer. Nava Spațială creează peisaje sonore ce se bazează pe zgomot, drone sau atmosfere ambientale și care funcționează ca pretext pentru meditație. Prell se concentrează pe muzica electronică experimentală interpretată în mare parte cu instrumente construite de el însuși. Lucrările lui Dyslex funcționează adesea ca niște generatoare/decodoare de frecvențe, fluctuații și interferențe electrice în care suntem scufundați cu toții fără să mai realizăm acest lucru.

Secțiunea video al festivalului reunește 50 de artiști din întreaga lume, selectați în urma unui apel deschis. Aceștia propun o serie de lucrări video care împing limbajul audio-vizual dincolo de limite, care chestionează diferite aspecte ale relației dintre individ și tehnologie sau care înregistrează momente grele de izolare și distanțare socială, filme experimentale, artă video și digitală.

Festivalul găzduiește și trei proiecte conexe, în parteneriat cu alte inițiative culturale și organizații. Instalația performativă Particule afective, o producție a Asociației  Qolony, va fi activată în timpul evenimentului prin patru reprezentații performative care incită la descoperirea efectelor cuantice transpuse în lumea macro: particula devine un corp uman, iar stimulii externi sunt publicul. CoLaboratory revine la SIMULTAN cu o serie de instalații video concepute în luna august, în timpul unei rezidențe artistice colaborative de către 12 artiști români, moldoveni și germani. Secțiunea video va fi completată de o serie de lucrări video intitulată No Lockdown Video Art, propuse de Transcultures și European Pepinieres of Creation (rețea internațională cu sediul în Belgia care promovează mobilitatea artiștilor contemporani). Seria conține creații de diverse estetici, care evadează din clasificările tradiționale și oferă un aspect poetic și alternativ asupra lumii noastre în curs de mutaţie. Toate acestea vor putea fi urmărite pe toată perioada festivalului, în intervalul orar 16:00-21:00.

SIMULTAN Festival 2021 include și o serie de artist talk-uri, parte a programului Where ART thou?, conceput ca un eveniment anual în jurul artelor, umanismului și tehnologiilor în care tehnologia este văzută deopotrivă ca metodă, instrument de creație și comunicare, producție artistică și sursă de inspirație.
Prin Nomadism sonor în oraș, Philippe Franck (director Transcultures-Belgia și European Pepinières of Creation-France), analizează unele practici creative nomade contextuale recente (în special din noțiunea de itinerariu) cu sunetul și digitalul ca o legătură dinamică între (non) locuri, (de-re) teritorializări, (micro) comunități și (in) discipline.

Cele două ateliere, SuperCollider, susținut de András Simongáti, se adresează celor curioși să creeze sunete folosind un limbaj de programare conceput special în acest scop.

Sgomot este un atelier de sunet destinat copiilor, coordonat de Cătălin Matei (Sillyconductor), care constă într-un sistem de instrumente și device-uri interactive, menite să îi învețe pe copii diferite principii de fizică și acustică într-un mod distractiv. 

SIMULTAN este un festival anual dedicat artelor interdisciplinare – proiectelor media emergente, muzicii experimentale și proiectelor audio-vizuale, cu scopul de a susține formele noi de exprimare artistice.

Ediția a XVI-a SIMULTAN Festival este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, a Consiliului Județean Timiș, având ca parteneri pe Direcția Județeană pentru Cultură din Timișoara, Timișoara 2023, Fundația9, Transcultures, European Pepinires of Creation, Centrul Cultural German Timișoara, Goethe Institute, Eunic, Teatroskop.

www.simultan.org/2021

FACEBOOK
INSTAGRAM

footer-simple