Nature after Nature
— Expoziție de grup
1-12 Oct. / Comenduirea Garnizoanei
Curatori: Ileana Pintilie, Cristian Nae și Raluca Oancea

Cercetarea artistică „Nature after Nature” explorează teritoriul dintre artă și ecologie, abordând-o pe cea din urmă nu ca sistem tehnocrat sau resursă extractivă, ci ca rețea de practici de îngrijire și coexistență a agenților umani și non-umani. Plantele, animalele, norii și pământul sunt privite, prin urmare, nu ca simple fundaluri decorative, ci ca subiecți ontologici și politici, co-agenți capabili de relaționare, afect și angrenare în procesul artistic și în cel al gândirii. Spațiul se sparge în „locuri ale locuirii”, timpul devine lent, repetitiv, rizomatic. Perspectiva este una a continuității și entanglement-ului, ce surprinde, în spiritul fenomenologiei lui Merleau-Ponty, atât momente de hibridizare – când „carnea” umană se revarsă în „carnea” lumii – cât și momente de „reversibilitate”, în care peisajul reprezentat de artist pare să privească înapoi.
Etica post-antropocentrică întâlnește o estetică ce transcende simpla reprezentare, perspectivă ce poate fi citită prin filtrul „remedierii” definite de Bolter & Grusin: o remediere ce vizează nu doar reinterpretarea formelor artistice anterioare, ci re-descoperirea naturii însăși, filtrate prin secole de imagini, straturi de cunoaștere științifică și mediere tehnologică. Peisajul tradițional, ca „vechi medium” al naturii, care se oferă privirii, este astfel deconstruit prin „noi media” ce susțin strategii artistice contemporane și experiențe multisenzoriale și participative.
„Nature after Nature” deschide, în acest context, un spațiu al ascultării reciproce, invitându-ne să regândim relația cu lumea vie, nu ca fundal inert, ci ca partener de dialog. Din obiect de contemplare sau materie exploatabilă, natura devine agent implicat în co-producerea sensului: bio-artă, instalații imersive și intervenții eco-activiste ce integrează materia vie și o pun în relație cu instrumente și interfețe tehnologice precum realitatea virtuală. Simultan, expoziția reconstituie genealogii ecologice din arta românească și le pune în contact cu practici contemporane, propunând la Timișoara un mod de a locui pământul bazat pe grijă și coexistență. Gândită asemeni unui organism viu, „Nature after Nature” reunește astfel perspective transgeneraționale care se intersectează, dialoghează, conlucrează și se individualizează în cadrul unor constelații care nu își propun să impună un sens univoc naturii, ci mai degrabă să ne (re)învețe să o ascultăm.
Expoziția este curatoriată de Ileana Pintilie, Cristian Nae și Raluca Oancea, și reunește lucrările a 41 de artiști din România, Austria, Germania, Moldova și Ungaria: Dan Acostioaei, Matei Bejenaru, Josépha Blanchet, Ole Blank, Irina Botea Bucan, Geta Brătescu, Floriama Cândea, Zoița Delia Călinescu, Lorena Cocioni, Giulia Crețulescu, Suzana Dan, Andreea David, Dragoș Dogioiu, Tatiana Fiodorova-Lefter, Constantin Flondor, Lavinia German, Cosmin Haiaș, Michael Höpfner, Mălina Ionescu, Iosif Király, Aurora Király, Ana Kun, Kopacz Kund, Andrei Mateescu, Cătălin Marinescu, Radu Martin, Andreea Medar, Liliana Mercioiu-Popa, Mircea Modreanu, Ana Maria Micu, Marina Oprea, Raluca Paraschiv, Tudor Pătrașcu, Dan Perjovschi, Bogdan Rața, Claudia Retegan, Catalin Rulea, Sergiu Sas, Ovidiu Toader, Miki Velciov, Mihai Zgondoiu.
Un proiect Slow-Sync PH / ADN - Artă. Dialog. Natură.
Imagine: OUTLANDS - GLYPHS / Marina Oprea, Andreea Medar, Mălina Ionescu