
24 – 27 09 2026
MX (Muzeul Corneliu Mikloși), Timișoara
Ediția 21 a festivalului SIMULTAN pornește de la o întrebare simplă și incomodă: ce pierdem când totul devine perfect? Într-un moment în care tehnologia promite rezoluție maximă — imagini mai clare, sunete mai pure, procese mai eficiente — Against Resolution propune fricțiunea, imperfecțiunea și gândirea neterminată ca practici critice legitime. Reunind teoreticieni și practicieni, ediția din acest an deschide un spațiu între atingere și algoritm, între gest și instrument. SIMULTAN XXI — un atelier pentru un viitor incert.
SIMULTAN a pornit în 2005 dintr-o curiozitate față de ce era nou și din dorința de a explora un teritoriu nedefinit, în care arta video și experimentarea cu sunetul își căutau locul într-o scenă locală în formare. De atunci, festivalul a funcționat convins că a face artă și a crea context pentru artă sunt același gest, că orașul poate fi material de lucru, nu fundal, că hibriditatea nu e o estetică, mai degrabă un mod de a gândi, că rigoarea și accesibilitatea nu se exclud. Festivalul a evoluat și s-a transformat cu contextele, spațiile și situațiile care l-au format.
Douăzeci de ediții mai târziu, tehnologia nu mai este o noutate, ci un mediu ambiant. Întrebarea nu mai e doar cum o folosești, ci cum gândești cu ea – cum rămâi reactiv, onest, nesimulat, atunci când instrumentele s-au înmulțit, iar răspunsurile par să vină înaintea întrebărilor.

2026 este un an de construcție, de întâlnire și dialog.
Pe parcursul anului, SIMULTAN dezvoltă o serie de coproducții artistice împreună cu organizații locale și europene cu practici diverse, dar similare – lucrări noi care vor circula, în anii următori, prin rețeaua partenerilor internaționali.
În paralel, vor avea loc o serie de ateliere și sesiuni de mentorat adresate artiștilor tineri și studenților din scena locală, care propun explorarea unor unelte digitale ca mijloc de expresie în producții audiovizuale interactive și performance. Prin aceste activități, SIMULTAN încurajează dezvoltarea și consolidarea scenei artistice locale, creșterea capacității de producție și crearea unor noi conexiuni cu scena internațională.În perioada 24-27 septembrie, cu programe colaterale extinse până în 4 octombrie, festivalul devine locul în care toate aceste preocupări se întâlnesc. Ediția 21 pune accent pe dialog, prin prezentări, mese rotunde, întâlniri între practicieni, teoreticieni și public.
Alături de programul artistic, SIMULTAN lansează o publicație tipărită care parcurge istoricul festivalului, susținut prin eseuri, interviuri și texte critice semnate de participanți și colaboratori, care plasează festivalul într-un context mai larg și urmărește preocupările sale transdisciplinare.

Ediția din acest an se întoarce în spațiile MX – (Muzeul Corneliu Miklosi), un spațiu impozant, cu o încărcătură istorică bogată, aflat în ultima, dar și cea mai complexă etapă de transformare – aceea de a deveni un centru pentru artă, tehnologie și inovare.
Pentru a fi la curent cu noutățile înscrie-te pe newsletter
Alătură-te evenimentului de pe facebook / urmărește-ne pe instagram
SIMULTAN 2026-2027 este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte
Parteneri: Obsolete Studio, Werktank, IKLECTIK, Aksioma – Institute for Contemporary Art Ljubljana, Ars Electronica, Plan Zero, SEMI SILENT, Fundația DALA, Colonia Pictorilor, The Secret Garden, Librăria Cărturești, Ecluze pe Bega, Rezidența9
Parteneri media: Revista Arta, Teletext Platforma, Scena9, RFI România, Revista Sunete, Zile și Nopți, Arhiva de sunet, Best of Timișoara, RRC, STPT