header-simple
singular

APEL DESCHIS — SIMULTAN 2025 Re:MEDIATE


Cea de-a 20-a ediție a SIMULTAN Festival va avea loc în perioada 2-5 octombrie 2025 la Timișoara, România, continuând explorarea relației dintre artă, tehnologie și societate, prin diferite metode și practici artistice.

Însușirea termenului tranzitiv Re:MEDIATE pentru ediția curentă nu este una festivă ci mai degrabă un îndemn la inițiativă, dar și un prilej de reflecție asupra parcursului pe care festivalul l-a traversat timp de două decenii.
Remedierea este un proces, formulat de Bolter și Grusin asupra fenomenul evolutiv al noilor tehnologii media, care adaptează și transformă formele media mai vechi, creând o progresie dinamică în peisajul mediatic. Extinzand această logică dincolo de estetica vizuală, apare întrebarea firească și esențială: ce putem, de fapt, remedia astăzi?


Re:MEDIATE

Fenomenul evolutiv al noilor tehnologii media adaptează și transformă formele media mai vechi, creând o progresie dinamică în peisajul mediatic. Acest proces, descris de Bolter și Grusin, implică în același timp imediatețea – tendința către experiențe imersive, fluide – și hipermediatizarea – conștientizarea straturilor media, a prezenței lor ca medii. 

În mediul artistic contemporan, această situație generează forme hibride, unde vechiul și noul coabitează, iar rezultatul devine un spațiu de reconfigurare continuă.
Extinzând însă această logică dincolo de estetica vizuală, apare întrebarea firească și esențială: ce putem, de fapt, remedia astăzi …o situație, o relație, un sentiment?
Într-o lume aflată într-un proces continuu de dezagregare și reconfigurare, remedierea nu mai este doar un concept tehnologic sau estetic, ci o formă subtilă de reechilibrare ontologică. În spațiul mental, suprapunerea a devenit ceva firesc: între crize și soluții, între trecut și un viitor încă nenumit, între memorie și uitare. În contextul acestor dualități, remedierea apare ca o necesitate organică – nu doar ca reformulare a vechiului prin nou, ci ca o reconciliere între forme, discursuri, identități.
Politicul pare că nu mai are forța de a institui narațiuni coerente fără a fi contaminat de estetici virale sau de estetica fricii; economia se caută pe sine într-o buclă de reciclare a paradigmelor eșuate; iar societatea cuprinsă între nostalgie și anxietate, se manifestă în ecouri din ce în ce mai stranii.
Remedierea devine astfel o formă de supraviețuire simbolică, o alchimie în care ruinele devin materie primă pentru noi sensuri. Nu este restaurare, nici revoluție, ci o mișcare lentă de rescriere a realității în termenii unui limbaj hibrid, născut din coliziunea dintre ceea ce a fost și ceea ce ar putea fi. Ea acționează ca o tensiune vitală între memorie și devenire, între forme epuizate și potențialul lor de a renaște într-un alt registru.
În fond, McLuhan ne avertiza că tendința de a ne concentra exclusiv asupra conținutului ne face orbi față de expresia formei. Mediile nu sunt canale neutre, ci forme care creează percepții și identități, iar remedierea este tocmai gestul prin care o lume se naște din alta, nu ca o copie, ci ca o rescriere a memoriei prin limbajul prezentului.


TERMENII APELULUI
Așteptăm narative video inovatoare, legate de tema festivalului Re:MEDIATE, realizate în ultimii trei ani (2023-2025).
Un autor sau grup poate înscrie o singură lucrare, cu o durata până la 10 minute.
Apelul este deschis pentru artiști emergenți și consacrați, grupuri sau colective de artiști.
Lucrările selectate vor fi prezentate în format de proiecție cinema.
Nu se percepe taxă de înscriere.


ÎNSCRIERE
Încărcați lucrarea pentru previzualizare pe Youtube (poate fi nelistat) sau Vimeo (opțional cu parolă) și includeți link-ul în formularul de înscriere
Fișierele video trebuie să conțină titlul lucrării, numele autorului și anul realizării.

JURIU
Toate lucrările video vor fi vizionate și selectate de echipa curatorială a festivalului.
Cei admiși vor fi parte a programului de proiecții al festivalului. Decizia juriului este finală.
Lucrările selectate vor fi publicate după eveniment în arhiva festivalului (de comun acord cu autorii).

PREMII
Nu considerăm acest apel un concurs, însă vom remunera 3 lucrări cu un onorariu de 500 de Euro, luând în considerare ideea și execuția tehnică.
Unul dintre premii se va acorda către un autor/autoare din România.

FORMULARUL DE ÎNSCRIERE
https://opencall.simultan.org


! pentru întrebări: simultanfestival@gmail.com


SIMULTAN FESTIVAL 2025 este finanțat de Centrul de proiecte Timișoara






footer-simple